Modificările la Codul penal și Codul contravențional au fost votate în prima lectură de Parlament

În cadrul ședinței plenare de astăzi, deputații au votat în prima lectură modificări la Codul contravențional și la Codul penal. PROIECTUL de lege a fost elaborat ca urmare a propunerilor prezentate de către diverse instituții publice și a ședințelor Grupului de lucru creat pe platforma Ministerului Justiției, din care fac parte reprezentanți ai instituțiilor din domeniu, ai societății civile și ai partenerilor de dezvoltare.

Autorii documentului au propus extinderea termenului de prescripție privind tragerea la răspundere penală, care se va mări de la 2 la 3 ani și se va întrerupe odată cu expedierea dosarului în judecată. De asemenea, proiectul de lege prevede ajustarea și completarea cadrului normativ cu noi infracțiuni pe segmentul ecologiei, pentru asigurarea protecției mediului înconjurător, precum și introducerea unor componențe noi de infracțiuni pentru protejarea persoanei: falsul de identitate și furtul de identitate. Totodată, va fi revizuită și ajustată lista infracțiunilor cibernetice. Alte prevederi ale documentului se referă la revizuirea listei cu infracțiunile de corupție, în contextul unor hotărâri ale Curții Constituționale.

În prima lectură, proiectul de lege a fost votat de 52 de deputați.

Total
0
Shares
Total
0
Share