Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi a avut o întrevedere de rămas-bun cu ambasadorul Regatului Arabiei Saudite în Republica Moldova, cu reședința la București, Dr. Mohammed Abdulghani Khayat.
Ministrul Mihai Popșoi a exprimat aprecierea pentru activitatea ambasadorului și pentru contribuția acestuia la consolidarea relațiilor moldo-saudite și la intensificarea dialogului bilateral în domenii de interes reciproc.
Ministrul a remarcat rezultatele obținute în cadrul vizitei efectuate în Regatul Arabiei Saudite, la invitația omologului saudit, în cadrul căreia a fost semnat Acordul general de cooperare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Regatul Arabiei Saudite (Riad, 4 noiembrie 2024). În acest context, a fost apreciată contribuția ambasadorului la facilitarea organizării vizitei.
„Mandatul dumneavoastră a fost unul important și a contribuit la apropierea dintre țările noastre. Vom continua să lucrăm împreună pentru a dezvolta relațiile dintre Republica Moldova și Regatul Arabiei Saudite”, a menționat ministrul Mihai Popșoi.
În semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru contribuția substanțială la consolidarea relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Regatul Arabiei Saudite, precum și pentru implicarea activă în valorificarea oportunităților de aprofundare a dialogului politic moldo-saudit, ambasadorului Dr. Mohammed Abdulghani Khayat, i s-a conferit medalia „Meritul diplomatic” de clasa a II-a.
Ambasadorul Dr. Mohammed Abdulghani Khayat a menționat că Republica Moldova are un loc special în inima sa și că o consideră a doua sa casă, exprimându-și dorința de a reveni în țara noastră și după încheierea mandatului diplomatic.
Ministrul Mihai Popșoi i-a urat succes în continuarea activității diplomatice și a exprimat convingerea că relațiile de cooperare dintre Republica Moldova și Regatul Arabiei Saudite vor continua să se dezvolte.



