Moldova a informat Ucraina despre intenția privind blocarea importului de cereale ucrainene

Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare a avut o întrevedere, astăzi, cu omologul ucrainean Mykola Solski.

Discuțiile au fost focusate pe subiectul importului și tranzitului cerealelor ucrainene în țara noastră.

Vicepremierul Vladimir Bolea a comunicat despre intenția Republicii Moldova de a se alinia la decizia UE de instituire a unei măsuri temporare privind importul de grâu, porumb, rapiță și floarea-soarelui originare din Ucraina, cu asigurarea tranzitului prin țara noastră.

„Cantitatea de cereale autohtone din depozite este mare, fapt ce pune presiuni pe fermieri. Aceștia sunt îngrijorați că nu vor dispune de spații pentru noua recoltă. În același timp, tendința de export a cerealelor autohtone are o dinamică descendentă, cheltuielile de logistică au crescut și prețurile la bursele internaționale s-au prăbușit. Fermierii noștri au nevoie să-și valorifice stocurile de cereale și să se pregătească de noul an agricol. Noi suntem solidari cu poporul ucrainean care este impus să facă față multiplelor provocări în acest război și condamnăm cu desăvârșire atrocitățile agresorilor. Pentru noi este important să avem dialog constructiv cu autoritățile din Ucraina și suntem deschiși să discutăm pașii următori pentru a soluționa problemele fermierilor ambelor popoare”, a comunicat Vladimir Bolea.

Oficialii au agreat ideea de a consolida dialogul pe linia ministerială, pentru a facilita schimbul de informații și pentru a dezvolta conectivitatea cu membrii comunității agricole.

Total
0
Shares
Total
0
Share