Moldova își va deschide ambasadă în Astana începând cu 1 ianuarie 2025

Misiunea diplomatică a Republicii Moldova în Kazahstan ar urma să își înceapă activitatea din 1 ianuarie 2025. Anunțul a fost făcut astăzi de șefa statului, Maia Sandu, în cadrul unei întrevederi la Baku cu omologul său din Kazahstan, Kasâm Jomart Tokaev, scrie Moldpres.md

Întrevederea a avut loc în marja celei de-a 29-a sesiuni a Conferinței părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite cu privire la schimbările climatice (COP29).

„M-am întâlnit cu președintele Kazahstanului, ca să discutăm despre parteneriatul nostru și despre dezvoltarea cooperării economice cu Kazahstan. Deschiderea ambasadei R. Moldova la Astana, pe data de 1 ianuarie, este încă o treaptă spre legături mai strânse și noi oportunități pentru cetățenii noștri”, a scris președinta.

Guvernul a aprobat în august, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, deschiderea unei noi misiuni diplomatice a Republicii Moldova în Republica Kazahstan, cu sediul la Astana. Noua ambasadă va asigura o prezență diplomatică mai extinsă a țării noastre în această regiune și va facilita stabilirea relațiilor, prin intermediul acestei țări, cu alte state din Asia Centrală. Totodată, ambasada va oferi sprijin comunității moldovenești din Kazahstan, care numără peste 20.000 de persoane.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share