MOLDOVA POATE // CFM închide 21 de stații feroviare pentru a achita restanțele salariale

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM), aflată într-o criză financiară severă, a anunțat transformarea a 21 din cele 71 de stații feroviare în simple puncte de oprire, până la finele anului curent. Măsura face parte dintr-un amplu proces de optimizare a structurii și a cheltuielilor întreprinderii.

Potrivit unui comunicat al CFM, analiza logistică a arătat că o parte din infrastructura feroviară nu mai este utilizată în activitatea de transport de marfă, însă generează costuri importante cu întreținerea și personalul.

Prin schimbarea statutului acestor stații, CFM estimează că va economisi lunar circa 3 milioane de lei, bani care vor fi redirecționați în principal pentru achitarea restanțelor salariale și pentru consolidarea stațiilor de joncțiune adiacente.

Punctele feroviare de oprire vor permite doar îmbarcarea și debarcarea pasagerilor pe rutele locale și suburbane, fără bagaje și fără personal de deservire.

Total
0
Shares
Total
0
Share