Moldova, retrogradată la statutul de „regim hibrid” în Indexul Democrației 2025, la un pas de regimurile autoritare

Moldova, retrogradată la statutul de „regim hibrid” în Indexul Democrației 2025, la un pas de regimurile autoritare
EnglishFrançaisРусский

Republica Moldova a fost retrogradată în Indexul Democrației 2025 realizat de The Economist Intelligence Unit (EIU), de la statutul de „democrație defectuoasă” la cel de „regim hibrid”, categorie aflată la un singur pas de regimurile autoritare, scrie Gândul.ro

Clasificarea EIU împarte statele în patru tipuri: democrații depline, democrații defectuoase, regimuri hibride și regimuri autoritare.

Retrogradarea Moldovei are loc în contextul în care, la nivel global, începând cu 2024 au fost înregistrate mai multe evoluții pozitive. Din cele șapte schimbări de regim consemnate în 2025, cinci au fost în sens pozitiv. Franța a revenit în categoria „democrațiilor depline”, iar România, Malawi, Senegal și Paraguay au trecut din „regimuri hibride” în „democrații defectuoase”.

Potrivit metodologiei EIU, statutul de „regim hibrid” indică probleme serioase în funcționarea statului, inclusiv presiuni asupra opoziției, limitarea pluralismului politic, vulnerabilități în organizarea alegerilor și influență politică asupra instituțiilor.

Această categorie reflectă sisteme în care procesele democratice există, dar sunt afectate semnificativ și nu funcționează pe deplin conform standardelor unei democrații consolidate.

Evaluarea EIU sugerează că evoluția democratică a Republicii Moldova nu confirmă pe deplin direcția declarată de consolidare a statului de drept și a instituțiilor democratice.

În același raport, Angola a fost retrogradată la categoria regimurilor autoritare.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share