Moldova și Muntenegru își vor aprofunda parteneriatul european

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere, la Bruxelles, cu omologul său din Muntenegru, Premierul Milojko Spajić, pentru a discuta oportunitățile de cooperare și schimb de experiență în parcursul comun de aderare la Uniunea Europeană.

Discuțiile s-au axat pe valorificarea experienței Muntenegrului, un stat aflat într-o etapă avansată a negocierilor de aderare, pentru a oferi lecții importante Republicii Moldova.

”Muntenegru se află la o etapă foarte avansată în închiderea capitolelor de negociere în vederea aderării la UE și avem ce învăța din această experiență valoroasă”, a menționat Prim-ministrul Alexandru Munteanu.

Cei doi prim-miniștri au evaluat etapele la care se află țările lor în procesul de negocieri și au subliniat necesitatea de a accelera ritmul reformelor pentru îndeplinirea obiectivului comun de aderare la UE.

Premierul Milojko Spajić a apreciat progresele Republicii Moldova în agenda de reforme și a dat asigurări că Muntenegru va sprijini în continuare Republica Moldova în acest parcurs.

Colaborarea dintre cele două state este oficializată printr-un Memorandum de Cooperare în domeniul integrării europene, semnat în luna mai 2025, care prevede schimbul comun de informații și expertiză în procesul de aderare.

Total
0
Shares
Total
0
Share