Comisia Europeană a aprobat participarea Republicii Moldova la programul Europa Creativă începând cu 1 ianuarie 2026, pentru a sprijini dezvoltarea sectorului cultural și creativ. Decizia vizează semnarea unui acord între UE și Moldova, care va fi aplicat provizoriu după data semnării, programată pentru 2 septembrie 2025.
Potrivit europarlamentarului Dan Barna, măsura va permite organizațiilor moldovenești să colaboreze cu parteneri din Uniunea Europeană în proiecte ce promovează mobilitatea artistică și diversitatea culturală.
Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a precizat că Moldova nu a părăsit programul, iar contribuția financiară pentru anii rămași ai actualului protocol nu va fi solicitată țării, datorită sprijinului oferit de UE.