Moldova va beneficia de suport financiar din partea Japoniei

Republica Moldova va beneficia de suport financiar din partea Japoniei prin Mecanismul Comun de Creditare. Subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe de lucru la Ministerul Mediului la care au participat secretarii de stat Grigore Stratulat și Aliona Rusnac și reprezentanți ai mai multor companii din Japonia, eligibile pentru programe de finanțare oferite de către Ministerul Economiei și Comerțului al Japoniei.

„În cadrul ședinței s-a discutat despre oportunitatea implementării noilor proiecte în baza Mecanismului Comun de Creditare (JCM), promovat de Japonia sub umbrela Convenției-cadru a ONU privind schimbările climatice (CONUSC). Republica Moldova a semnat Acordul bilateral al Mecanismului Comun de Creditare cu Guvernul Japoniei în septembrie 2022. La moment se creează Comitetul Mixt al JCM. În luna noiembrie se preconizează organizarea unui seminar pentru a informa publicul larg asupra proiectelor JCM. Japonia are programe de finanțare în domeniile: eficiență energetică, energii regenerabile, managementul deșeurilor, recuperarea și distrugerea gazelor fluorurate cu efect de seră și altele”, anunță Ministerul Mediului.

Totodată, instituția precizează că compania „SDG Impact Japan” a inițiat un studiu de fezabilitate de comun cu compania „Zernoff” din Republica Moldova, în vederea utilizării reziduurilor de la producerea bioetanolului, în vederea generării energiei electrice.

Studiul de fezabilitate se va finaliza la finele anului 2023. Propunerea de proiect JCM va fi remisă la Ministerului Mediului și Comitetul Mixt de coordonare a proiectelor JCM, conform cerințelor stabilite.

„Ministerul Mediului a salutat inițiativa și a informat că acțiunile ulterioare urmează să fie coordonate cu toate instituțiile relevante. Mecanismul Comun de Creditare își propune să faciliteze atingerea scopului Acordului de la Paris de a reduce încălzirea sub 2°C, prin dezvoltarea în comun a proiectelor care vor contribui la neutralitatea emisiilor de carbon. Mecanismul de parteneriat JCM a fost semnat de 25 de țări”, mai precizează sursa citată.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share