Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, 28 august, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, deschiderea unei noi ambasade a Republicii Moldova în Kazahstan, la Astana.
Ministerul Aafacerilor Externe menționează că această inițiativă va asigura Republicii Moldova o prezență diplomatică mai extinsă în regiune, precum și posibilitatea de a ne consolida relațiile cu alte state din Asia Centrală.
”Kazahstanul reprezintă o putere regională cu un potențial economic și comercial important, cu resurse energetice mari și cu o comunitate extinsă de moldoveni. Vrem să consolidăm această relație și să putem reprezenta mai bine interesele țării noastre în Asia Centrală, în general, și în Kazahstan, în particular”, a declarat vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe.
Deschiderea Ambasadei în Astana face parte din acțiunea de extindere a rețelei diplomatice consulare a Republicii Moldova, fiind inclusă în Planul Național de Dezvoltare pentru anii 2025-2027.