Moldova va împrumuta 50,1 de milioane de euro pentru agricultură

Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare va oferi Republicii Moldova un împrumut de 50,1 de milioane de euro pentru domeniul agriculturii. Proiectul de lege pentru ratificarea acordului cu BIRD a fost susținut de Comisia economie, buget și finanțe.

Anterior, și Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat coraportul la acest proiect. Urmează ratificarea acordului în plenul legislativului.

Acordul dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare prevede că banii vor fi destinați realizării proiectului „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură (AGGRI)”.

Proiectul are menirea de a sprijini obiectivele de îmbunătățire a serviciilor agricole publice, stimulare a creșterii orientate spre piață și sporirea rezilienței beneficiarilor de a crește accesul la serviciile de irigare. Totodată, sunt prevăzute măsuri prompte de răspuns în cazul unor eventuale crize sau urgențe.

Proiectul urmează a fi implementat până în septembrie 2029.

Total
0
Shares
Total
0
Share