Moldovenii care au muncit legal în Turcia vor putea primi pensii, dar și alte indemnizații

La 1 iunie curent, intră în vigoare Acordul în domeniul securităţii sociale dintre Republica Moldova şi Republica Turcia şi Aranjamentul Administrativ pentru implementarea Acordului în domeniul securităţii sociale dintre Republica Moldova şi Republica Turcia, transmite Telegraph.md

Acordul prevede condiţiile stabilirii şi acordării pensiei pentru limită de vârstă, de dizabilitate cauzată de afecţiuni generale, de urmaş, ajutorului de deces, ajutorului de şomaj, indemnizaţiei de maternitate,  indemnizaţiei  pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli profesionale sau accidente de muncă, pensiei şi indemnizaţiei de dizabilitate cauzate de accidente de muncă, a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de afecţiuni generale sau de accidente în afara muncii din ambele state. Totodată, acordul prevede că persoanele detaşate vor fi scutite de achitarea dublă a impozitelor.

Potrivit acordului, cetăţenilor, care au activat legal şi au achitat contribuţiile de asigurări sociale pe teritoriul Republicii Turcia, la atingerea vârstei de pensionare conform legislaţiei Turciei (60 ani pentru bărbaţi şi 58 ani pentru femei) sau survenirea altui risc asigurat prevăzut de acord, conform legislaţiei acestui stat, li se va acorda pensia, sau altă prestaţie socială care urmează a fi transferată pe contul bancar deschis în Republica Moldova.

Măsuri similare de securitate socială sunt prevăzute şi pentru persoanele cu domiciliul permanent în Republica Turcia, care au muncit legal pe teritoriul Republicii Moldova şi au atins vârsta de pensionare conform legislaţiei Republicii Moldova (63 ani pentru bărbaţi şi 58 şi 6 luni pentru femei. Ultima se majorează  treptat în fiecare an cu 6 luni, astfel încât în anul 2028 va fi de 63 ani). Astfel, fiecare ţară semnatară achită partea de pensie sau altă prestaţie socială calculată pentru stagiul de cotizare realizat pe teritoriul ei.

Pentru a beneficia de prestaţie acordată conform legislaţiei Republicii Moldova solicitantul urmează să depună o cerere la Casa Naţională de Asigurări Sociale sau la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (în cazul solicitării ajutorului de şomaj) sau la instituţia competentă respectivă a Republicii Turcia, anexând un set de documente.

Citește și: Noi măsuri de control la traversarea frontierei de stat. Care sunt acestea

Total
0
Shares
Total
0
Share