Externe

Moment JENANT la summitul NATO. Liderii celor mai puternice state din lume surprinși bârfindu-l pe Trump

Pinterest LinkedIn Tumblr

Liderii celor mai puternice state din lume au fost surprinşi într-o ipostază mai puţin „diplomatică” la recepţia de la Palatul Buckingham, aceştia neştiind că discuţia lor era înregistrată, informează Mediafax, care citează The New York Times.

Iniţial, s-ar fi dorit ca la aniversarea Alianţei Nord-Atlantice să fie evitate orice fel de momente jenante, scrie The New York Times.

Cu toate acestea, planurile au fost date peste cap marţi, după ce preşedintele francez Emmanuel Macron l-a provocat pe Donald Trump în timpul unei apariţii la TV. O nouă surpriză a avut loc miercuri, după ce un scurt video a apărut în mediul online, liderii celor mai puternice state ale lumii putând fi văzuţi la recepţia de la Palatul Buckingham aparent plângându-se de modul neortodox în care se comportă preşedintele SUA.

Imaginile, publicate de Canadian Broadcasting Corporation, îl arată pe premierul Canadei Justin Trudeau care se pare că se plânge de comportamentul lui Trump din prima zi a summitului NATO.

Donald Trump a vorbit cu jurnaliştii mai mult de două ore marţi, fapt care se pare că l-a uimit pe premierul canadian.

A întârziat pentru că a stat 40 de minute în plus la conferinţa de presă”, spune Justin Trudeau unui grup restrâns din care fac parte Emmanuel Macron şi Boris Johnson, printre alţii. Trudeau nu îi spune numele lui Trump în timpul discuţiei.

Aţi văzut cum cei din echipa sa au rămas pur şi simplu perplecşi”, mai spune Trudeau. Preşedintele Franţei participă şi el la conversaţia spumoasă, dar comentariile sale nu pot fi auzite la fel de bine. Boris Johnson poate fi văzut cum zâmbeşte, dar niciunul dintre liderii celor mai puternice state din lume nu realizează că întreaga conversaţie este înregistrată.

Donald Trump a fost atacat dur de Emmanuel Macron, în timpul unei apariţii televizate de 45 de minute, preşedintele francez criticând viziunile liderului SUA asupra NATO şi felul în care acesta a gestionat conflictul militar din Siria.

Comentați știrea

loading...

Comments are closed.