Monica Babuc a fost aleasă în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului

monica babuc, pdm, partidul democrat, miniterul educatie si culturii moldova

Deputatul PDM Monica Babuc, fostul ministru al Educaţiei, Culturii şi Cercetării, a fost aleasă marți, 18 iunie, de legislativ în funcţia de vicespeaker. Democrata a fost înaintată la acest post de fracţiunea PDM.

Potrivit deciziei majorităţii parlamentare, în noul legislativ vor activa patru vicespeakeri.  Celelalte trei fotolii au revenit conform deciziei deputaţilor,  lui Ion Ceban de la PSRM, Alexandru Slusari de la PPDA şi Mihail Popşoi  de la PAS.

Menționăm că în cadrul aceleiași ședințe a Parlamentului, în controlul președintelui au fost transmise SIS-ul și SPPS-ul, chiar dacă, deputații din PDM au bătut alarma, spunând că SIS-ul s-ar putea transforma într-o filială a Serviciilor Secrete străine, iar controlul SIS-ului din partea unei persoane cercetate de procuratură pentru servirea unui alt stat este un pericol foarte mare.

Un alt eveniment important, întâmplat în cadrul ședinței de azi, a fost abrogarea în prima lectură a legii cetățeniei contra plată, o lege susținută foarte mult de Igor Dodon în 2018.

Total
0
Shares
Total
0
Share