Motivul pentru care bărbaţii în vârstă ar trebui să facă sex mai rar!

Motivul pentru care bărbaţii în vârstă ar trebui să facă sex mai rar, Cu totul alta este situaţia în cazul femeilor în vârstă, ce spune medicul, sanatate, viata sexuala 

În cadrul unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea de Stat din Michigan (SUA) s-a demonstrat că bărbaţii în vârstă care au o viaţă sexuală activă prezintă riscuri mai mari de a dezvolta probleme cardiace, în comparaţie cu cei care au renunţat de mult la acest obicei. Pe de altă parte, femeile în vârstă care au o viaţă sexuală activă nu prezentau aceste probleme, ba dimpotrivă, aveau o stare de sănătate mai bună.

Specialiştii americani au constatat că bărbaţii cu vârste cuprinse între 50 şi 80 de ani care făceau sex cel puţin o dată pe săptămâna prezentau un risc de două ori mai mare de a face atac de cord, atac cerebral sau alte boli cardiovasculare pe parcursul următorilor 5 ani, în comparaţie cu cei care aveau o viaţă sexuală inactivă. Rezultatele au fost obţinute după ce experţii Universităţii de Stat din Michigan au studiat informaţii referitoare la 2.204 de persoane, în cadrul proiectului ,,US National Social Life, Health and Ageing”.

Coordonatorul studiului, sociologul Hui Liu, spune că bărbaţii în vârstă care au o viaţă sexuală activă sunt predispuşi să dezvolte afecţiuni cardiovasculare deoarece ei depun un efort mult mai mare pentru a avea orgasm, în comparaţie cu bărbaţii tineri. Mai mult decât atât, starea de sănătate a bărbaţilor în vârstă este afectată de faptul că aceştia consumă medicamente care stimulează funcţiile sexuale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share