Elon Musk ar putea retrage din Uniunea Europeană rețeaua de socializare X (Twitter). Miliardarul este nemulțumit de solicitarea Comisiei UE, care vrea informații despre modul în care platforma combate incitarea la ură, scrie Digi24.ro
Mai exact, Legea UE privind serviciile digitale (DSA), prevede ca rețelele de socializare să ia măsuri, pentru a preveni discursul de ură în mediul online. Musk nu vede cu ochi buni aceste prevederi.
Solicitarea Comisiei Europene a parvenit după mesajele transmite de utilizatori prin intermediul rețelei de socializare, după ce au început acțiunile militare în Israel. De asemenea, platformei i se cer și date despre modul în care aceasta combate dezinformarea.
Încălcările legislației europene pot fi pedepsite prin sancțiuni. Business Insider a scris că Musk a analizat și a discutat despre modul în care Twitter poate să devină indisponibil în UE. Platforma a fost cumpărată de miliardar cu 44 de miliarde de dolari în 2022, după ce acesta a adresat acuzații precum că rețeaua restricționează dreptul la libertatea de exprimare.