Lifestyle

Muzeul Național de Artă a Moldovei a inaugurat expoziția „Achiziții și donații 2016-2017”

Pinterest LinkedIn Tumblr

Muzeul Național de Artă a Moldovei a vernisat ieri, 6 august, expoziția „Achiziții și donații 2016-2017”. Expoziția include o serie de opere care au completat patrimoniul Muzeului Național de Artă al Moldovei în perioada anilor 2016-2017 cu lucrări valoroase de pictură, grafică, sculptură și artă decorativă națională și din străinătate realizate în perioada anilor 1967-2017.

Prezent la evenimentul de inaugurare a expoziției, secretarul de stat în domeniul culturii, Andrei Chistol a menționat despre importanța dezvoltării colecțiilor instituțiilor muzeale, dar și despre susținerea și promovarea dezvoltării fenomenului artistic din Republica Moldova. „În anul 2019, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a alocat suma de 525 mii de lei pentru achiziționarea lucrărilor de artă ale artiștilor autohtoni, care completează la moment colecțiile Muzeului Național de Artă al Moldovei” a afirmat oficialul.

Vizitatorii expoziției „Achiziții și donații 2016-2017” vor avea ocazia să admire opere semnate atât de plasticieni consacrați precum Mihai Grecu, Valentina Rusu – Ciobanu, Eleonora Romanescu, Vladimir Palamarciuc, Maria Saca-Răcilă, Radu Constantinescu, Elena Bontea, Sergiu Cuciuc, Timotei Bătrânu, Dumitru Bolboceanu, Paul Gherasim, Horea Paștina, Radu Constinescu, Ilie Boca, Dimitrie Peicev, Ghenadie Jalbă, Tudor Zbârnea, Liviu Nedelcu, Gabriela Culic, Simion Zamșa, Elena Karacențeva, Jose Gonsales Grillo, Valeriu Vânaga ș.a cât și de reprezentanți ai tinerei generații, precum Igor Svernei, Agnieszka Zawisza, Andreea Albani etc.

Citește și: Acoperișul blocului principal de expoziții al celui mai vechi muzeu din Moldova va fi reparat capital

loading...

Comments are closed.