Nanu Danu va rămâne încă o lună în arest

Influencerul Daniel Cebotari, cunoscut online drept ”Nanu Danu”, va mai sta o lună după gratii, a confirmat Emil Gaitur, purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), informează telegraph.md, cu referire la Unimedia.info

În prezent, Cebotari se află la Penitenciarul nr. 13. Acesta este cercetat pentru presupusa înșelăciune a rudelor și prietenilor, printr-o schemă de investiții legată de importul de mașini din SUA, prejudiciul fiind estimat la peste 140 000 de euro.

Daniel Cebotari a fost reținut în 1 octombrie, iar pe 2 octombrie i s-a aplicat arest preventiv pentru 30 de zile. Interpretul Patric Hanganu a declarat că a fost victima acestei escrocherii și a depus plângere la Poliție.

Total
0
Shares
Total
0
Share