Politică

Natalia Gavrilița a rămas confuză de legea promulgată de Maia Sandu pe domeniul HoReCa

Pinterest LinkedIn Tumblr

Prim-ministra Natalia Gavrilița a declarat că taxa pe valoarea adăugată (TVA) pentru domeniul Horeca este nepotrivită pentru situația actuală, iar „cifra de 6% adoptată de Guvernul Chicu a fost o confuzie”, informează Unimedia.info

Declarația a fost făcută în cadrul unei ediții speciale de la ProTV Chișinău. În replică, fostul premier Ion Chicu îi „recomandă” Nataliei Gavrilița „să se documenteze mai bine, înainte de a spune neadevăruri pe la televiziuni”.

„Acum este o altă situație economică decât era atunci. Atunci calculele arătau că sectorul era în creștere, iar politicile de scutiri adoptate de Guvernul precedent nu aduceau rezultate. Acum Horeca este unul dintre cele mai afectate sectoare și trebuie să avem o abordare specială pentru ei. A fost o confuzie cifra de 6% TVA adoptată de Guvernul Chicu și noi intenționăm să schimbăm lucrurile.

Guvernul anterior n-a venit în susținerea antreprenorilor, nu a acordat șomaj tehnic, nu a garantat creditele pentru întreprinderile mici și mijlocii și mulți oameni și-au pierdut locurile de muncă. Acum noi trebuie să repornim motoarele economiei, asta înseamnă că toate companiile să poată angaja oameni, să poată vinde produsele, asta presupune și o stimulare a cererii”, a spus Natalia Gavrilița.

La rândul său, fostul premier Ion Chicu îi amintește Nataliei Gavrilița că anume Guvernul condus de Maia Sandu a majorat taxa pentru Horeca, iar „confuzia” de 6% la care face referință nu are vreo legătură cu Executivului pe care l-a condus.

„Cota TVA 6% pentru sectorul Horeca a fost adoptată de Parlament în aprilie 2021 la inițiativa fracțiunii Șor. Nu cred că colegii din Guvern au dat aviz pozitiv la acea inițiativă. Președinta Maia Sandu a promulgat inițiativa lui Șor fără obiecții… Respectiv, guvernul precedent nu are nimic cu această „confuzie”.

Confuzia a fost în vara anului 2019, când guvernul Sandu a dublat TVA pentru Horeca.

Eu voi respecta principiul „primelor 100 de zile” și mă voi abține de la „datul cu părerea” despre „performanțele” noului Guvern. Bineînțeles, atunci când vor continua să debiteze minciuni și aberații – voi reacționa”, a scris Ion Chicu pe pagina sa de Facebook.

TVA pentru Horeca a fost majorată la 20% la inițiativa Guvernului Sandu din 2019, ulterior, după un an de pandemie, care a afectat cel mai drastic acest sector, impozitul a fost redus.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ // Șeful unei instituții a depus cerere de demisie

loading...

Comments are closed.