Natalia Parasca, președintele Partidului ”Renaștere”, după prestația șefului SIS: ”PAS nu va renunța atât de ușor la putere și se va agăța de ea prin toate mijloacele”

PAS nu va renunța atât de ușor la putere și se va agăța de ea prin toate mijloacele, este reacția Nataliei Parasca, președintele Partidului „Renaștere”, la declarațiile făcute de către Alexandru Musteață, fostul angajat al Fundației Soros, care astăzi ocupă funcția de șef al Serviciului de Informații și Securitate.

„Mesajul șefului Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață, este clar – înfrângerea Maiei Sandu la alegerile prezidențiale nu poate avea loc decât ca urmare a ‘intrigilor serviciilor speciale ruse’”, a reacționat Parasca ironic.

„Briefing-ul șefului SIS a confirmat încă o dată că PAS nu va renunța atât de ușor la putere și se va agăța de ea prin toate mijloacele. Moldova s-a transformat irevocabil într-un stat capturat”, a mai punctat politica.

Inclusiv deputatul Irina Lozovan, afiliată aceluiași Partid ”Renaștere”, a venit cu o reacție și a menționat că SIS a „câștigat” premiul pentru necuviință, iar Alexandru Musteață ar fi citit un discurs pregătit de partenerii occidentali.

„Serviciul nostru de Informații și Securitate câștigă premiul I pentru necuviință. Oficialilor, la fel ca și golemilor, li se pun în gură textele discursurilor scrise conform indicațiilor metodice occidentale, pe care ei le bâlbâie în grabă, după care fug de la tribună. Acești idoli „de lut” sunt incapabili de bunul simț. Ei încearcă să ne oblige să ascultăm doar mass-media părtinitoare, care lansează osane pregătite pentru Sandu și anturajul ei, și cu același entuziasm împroașcă rusofobia. Când veți înțelege în sfârșit că poporul nu este ca voi. Cetățenii sunt capabili să gândească, să analizeze și să facă propria alegere”, a declarat Lozovan.

Astăzi, în cadrul unui briefing de presă, Alexandru Musteață, directorul Serviciului de Informații și Securitate, a prezentat o pretinsă „Evaluare a implicării Federației Ruse în procesele electorale din Republica Moldova, în 2024-2025”.

Directorul SIS a vociferat informații subiective, care „indică asupra unui nivel fără precedent al intensității acțiunilor săvârșite de către Federația Rusă, orientate la ancorarea Republicii Moldova în spațiul său de influență”. Totuși, Musteață nu a prezentat nicio probă, iar prestația lui a fost criticată de către societate și mai mulți lideri politici.

Total
0
Shares
Total
0
Share