NATO începe cele mai ample manevre aeriene de la înființare, menite să arate unitatea statelor membre în fața potențialelor amenințări, în special din partea Rusiei, scrie Veridica.ro
Exercițiul ”Air Defender 23”, coordonat de Germania se va desfășura până pe 23 iunie și va reuni aproximativ 250 de avioane militare din 25 de țări aliate și partenere, inclusiv Japonia și Suedia, țară candidată la aderarea la NATO.
Aproximativ 10 000 de persoane iau parte la aceste exerciții care urmăresc consolidarea interoperabilității și protecția împotriva dronelor și rachetelor de croazieră în cazul unui atac asupra orașelor, aeroporturilor sau porturilor situate pe teritoriul NATO.
Exercițiul a fost conceput în 2018, parțial ca răspuns la anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, dar nu vizează pe nimeni în special după cum a declarat generalul Ingo Gerhartz, șeful Forțele Aeriene Germane. Sute de curse aeriene ar urma să fie deviate și întârziate zilnic, din cauza manevrelor NATO, care implică închiderea spațiului aerian pe zone extinse pentru zborurile civile.
”Sunt doar 10 zile din 365 pentru a ne antrena să putem trăi și în pace și libertate și cred că acesta este semnalul potrivit care trebuie transmis” a subliniat comandantul Luftwaffe.