Natural sau Artificial? Care brad de crăciun e mai prietenos cu mediului înconjurător

Brad de crăciun, Real sau Natural
Dacă creșterea vânzărilor de copaci artificiali semnalează o încercare a consumatorilor de a fi mai pritenoși cu mediul, atunci ar trebui să se gândească din nou.

Ideea de a salva un brad de tăișul toporului, consumatorii ar putea fi determinați să procure unul artificial, în convingerea că sunt mai ecologici. Însă ecologiștii și analiștii energetici nu ar fi de acord. Luați un detaliu-cheie al producerii acestor mii de copaci artificiali – sunt din plastic.

Potrivit lui Dr. John Kazer, al Carbon TrustEste la fabricarea bradului din plastic, se elimină ce mai mare parte a amprentei sale de carbon: în jur de două treimi. Un sfert constituie emisiile produse la transportarea pomilor artificiali. Aceștia sunt adesea expediați pe distanțe lungi înainte de a ajunge în magazin și apoi la voi acasă.

Un arbore artificial de 6,5 metri are o amprentă de carbon echivalentă cu aproximativ 40 kg de emisii de gaze cu efect de seră – care este de peste două ori mai mare decât a unui brad natural care își încheie viața la gunoiște și de 10 ori mai mult  decât un brad natural care este ars. Autoritățile locale din statele UE oferă acum un serviciu de colectare a brazilor naturali, pe care îi toacă și îi folosesc în grădini și parcuri – fiind și cea mai ecologică modalitate.

Când cumpărați un pom de crăciun natural, Friends of the Earth vă recomandă să căutați unul care este crescut local, pentru a evita emisiile de transport și import.

Brazii naturali, crescuți local sunt cea mai bună opțiune.”, spune Mike Childs, șeful de cercetare la Friends of the Earth.

Majoritatea brazilor artificiali sunt din PVC – un plastic care este dificil, dacă nu chiar imposibil de reciclat, deoarece necesită echipament specializat.

Sfatul este că dacă aveți deja un brad artificial, păstrați-l și continuați să-l utilizați . Iar dacă nu-l aveți, dar vă doriți totuși unul artificial, optați pentru unul second hand pentru ca plasticul să fie refolosit și să nu fie aruncat.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share