Netanyahu a recunoscut genocidul armenilor pentru prima dată

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a recunoscut pentru prima dată genocidul armenilor, comis acum 110 ani în Imperiul Otoman, într-un podcast, transmite publicația Bild.

Genocidul armenilor a avut loc între 1915 și 1916, când aproximativ 1,5 milioane de armeni au murit în urma deportărilor, foametei organizate și uciderilor sistematice. Termenul „genocid” a fost introdus ulterior de juristul Raphael Lemkin.

Până acum, Israelul evitase recunoașterea oficială pentru a nu periclita relațiile cu Turcia, partener strategic în domeniul militar și tehnologic, recunoașterea genocidului fiind considerată o „linie roșie” pentru președintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Gestul lui Netanyahu este simbolic și politic și este de așteptat să aibă repercusiuni diplomatice, asemănătoare cu criza dintre Germania și Turcia în 2016, după recunoașterea genocidului de către Bundestag.

Total
0
Shares
Total
0
Share