NEWS ALERT // Alte 155 de cazuri noi de COVID-19, raportate pentru 12 aprilie 2022

155 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, dintre care șase în regiunea transnistreană, după efectuarea a 3 945 de teste.

Din numărul total de cazuri trei sunt asociate cu contact în afara țării, din Ucraina (trei refugiați).

Printre persoanele infectate sunt 14 lucrători medicali: patru doctori, șase asistenți medicali și patru angajați din rândul personalului auxiliar.

În instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 302 persoane confirmate cu COVID-19. În stare extrem de gravă sunt 44 de pacienți, dintre care trei – supuși ventilării mecanice. Totodată, alte 261 de persoane au fost vindecate.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 sunt 1 050 de persoane, iar 1 468 se află sub supraveghere.

Totodată, au fost raportate alte trei decese provocate de COVID-19, dintre care unul în regiunea transnistreană:

Deces 11.472 din 11.04.2022: Bărbat de 86 de ani din Ucraina, internat în IMSP SCM „Sfântul Arhanghel Mihail”. Comorbidități: cardiopatie, angor pectoral de efort, encefalopatie.

Deces 11.473 din 10.04.2022: Femeie de 63 de ani din UTA Găgăuzia, internată în IMSP SR Cahul. Comorbidități: cardiopatie, diabet zaharat, encefalopatie, hipertensiune arterială.

Deces 11.474 din 10.04.2022: Femeie de 84 de ani din regiunea transnistreană. Comorbidități: cardiomiopatie, hipertensiune arterială, encefalopatie.

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 515 804. În total, 502 452 de persoane au fost tratate, iar 11 474 au decedat din cauza COVID-19.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share