Actual

NEWS ALERT // Alte 296 de cazuri noi de COVID-19, raportate pentru 30 martie 2022

Pinterest LinkedIn Tumblr

296 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, dintre care trei în regiunea transnistreană, după efectuarea a 3 652 de teste.

Din numărul total de cazuri șapte sunt asociate cu contact în afara țării, patru din Ucraina (patru refugiați), câte unul din România, Marea Britanie și Germania.

Printre persoanele infectate sunt 12 lucrători medicali: doi doctori, șapte asistenți medicali și trei angajați din rândul personalului auxiliar.

În instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 326 de persoane confirmate cu COVID-19. În stare extrem de gravă sunt 53 de pacienți, dintre care opt – supuși ventilării mecanice. Totodată, alte 423 de persoane au fost vindecate.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 sunt 1 428 de persoane, iar 2 423 se află sub supraveghere.

Totodată, au fost raportate alte trei decese provocate de COVID-19, dintre care unul în regiunea transnistreană:

Deces 11.429 din 29.03.2022: Femeie de 73 de ani din UTA Găgăuzia, internată în IMSP SCM „Sfântul Arhanghel Mihail”. Comorbidități: cardiopatie, hipertensiune arterială, diabet zaharat, angor pectoral de efort, consecințele AVC.

Deces 11.430 din 29.03.2022: Bărbat de 63 de ani din r. Anenii Noi, internat în IMSP IMU. Comorbidități: cardiopatie, hipertensiune arterială, angor pectoral de efort, insuficiență cardiacă, nefropatie, obezitate.

Deces 11.431 din 28.03.2022: Bărbat de 71 de ani din regiunea transnistreană. Comorbidități: cardiomiopatie, diabet zaharat, encefalopatie.

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 513 442. În total, 499 161 de persoane au fost tratate, iar 11 431 au decedat din cauza COVID-19.

loading...

Comments are closed.