NEWS ALERT // Alte 36 de cazuri noi de COVID-19, raportate pentru 27 martie 2022

36 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, după efectuarea a 827 de teste.

Din numărul total de cazuri două sunt asociate cu contact în afara țării, din Ucraina (doi refugiați).

Printre persoanele infectate sunt trei lucrători medicali: un asistent medical și doi angajați din rândul personalului auxiliar.

În instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 312 persoane confirmate cu COVID-19. În stare extrem de gravă sunt 33 de pacienți, dintre care patru – supuși ventilării mecanice. Totodată, alte 245 de persoane au fost vindecate.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 sunt 1 675 de persoane, iar 3 337 se află sub supraveghere.

Totodată, au fost raportate patru decese provocate de COVID-19:

Deces 11.418 din 22.03.2022: Bărbat de 60 de ani din mun. Bălți, internat în IMSP Spitalul Clinic Bălți. Comorbidități: edem cerebral, edem pulmonar.

Deces 11.419 din 22.03.2022: Bărbat de 69 de ani din r. Fălești, internat în IMSP Spitalul Clinic Bălți. Comorbidități: cardiopatie, angor pectoral de efort.

Deces 11.420 din 22.03.2022: Bărbat de 88 de ani din mun. Bălți, internat în IMSP Spitalul Clinic Bălți. Comorbidități: cardiopatie, angor pectoral de efort, hipertensiune arterială.

Deces 11.421 din 23.03.2022: Bărbat de 79 de ani din mun. Bălți, internat în IMSP Spitalul Clinic Bălți. Comorbidități: consecințele AVC.

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 512 638. În total, 498 077 de persoane au fost tratate, iar 11 421 au decedat din cauza COVID-19.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share