News alert: Angela Merkel își anunță retragerea!

Angela Merkel, Merkel se retrage, Uniunea Crestin Democrata din Germania, Cancelarul German, Merkel in Moldova, doamna de fier a europei, Germania Moldova, Angela Merkel cancelar, Merkel se retrage din functia de presedinte al aprtidului, Popularii Europeni, Partidul Popular European, EEP

Cancelarul german Angela Merkel a anunţat luni că nu va mai candida la preşedinţia formaţiunii Uniunea Creştin-Democrată (CDU), alegerile interne pentru un nou lider urmând să aibă loc pe data de 8 decembrie, relatează presa germană citată de cotidianul.ro

”Ea nu va mai candida la conducerea partidului”, a declarat un reprezentant al partidului sub protecţia anonimatului, confrimând astfel o informaţie dezvăluită de revista Der Spiegel şi de cotidianul Handelsblatt în ediţiile online.

Conform informaţiilor apărute în presă, Angela Merkel doreşte să îşi păstreze funcţia de cancelar pe care o ocupă din anul 2005.

După retragerea cancelarului, fostul lider al grupului parlamentar comun CDU/CSU, Friedrich Merz, şi-a anunţat intenţia de a candida pentru preşedinţia CDU. Acesta a declarat că a fost susţinut să ia această decizie de către mai mulţi membrii ai partidului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share