NEWS ALERT // Încă un deputat democrat părăsește formațiunea și aderă la grupul PRO MOLDOVA. Cine este acesta

Deputatul Angel Agache a depus cererea cu privire la retragerea din cadrul fracțiunii Partidului Democrat. Documentul a ajuns cu puțin timp în urmă la Secretariatul Parlamentului.

Totodată, parlamentarul a decis că va adera la grupul parlamentar „PRO MOLDOVA”.

Astfel, fracțiunea PDM rămâne cu doar 14 deputați din 30 (număr obținut în urma parlamentarelor din 24 februarie 2019), iar coaliția de guvernare – 51 de voturi, ceea ce reprezintă minimul necesar pentru adoptarea legilor.

„Echipa PRO MOLDOVA se mărește cu oameni care conștientizează cât de greșită este calea pe care este dusă Republica Moldova împotriva voinței sale, conștientizează dezastrul provocat de Igor Dodon, care controlează majoritatea parlamentară socialist-democrată, guvernul și instituțiile de securitate ale statului și nu doar. A țesut o pânză deasă ce întunecă viața cetățenilor și izolează țara de restul lumii, transformând-o în propria moșie. În loc să rupă firul, Partidul Democrat ajută la țesutul ei, în schimbul confortului personal și al intereselor unui grup restrâns, cu „verticalitate” și „democrați veritabili”, din vârful formațiunii.” a declarat grupul PRO MOLDOVA, imediat după plecarea lui Agachi.

Citește și: VIDEO // Andrei Năstase și Maia Sandu răspund dacă există sau nu Blocul ACUM: „Vinovată este rânza moldovenească”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share