NEWS ALERT // Magistrații judecătoriei Buiucani au decis să-l anunțe pe Veaceslav Platon în căutare

Magistrații judecătoriei Buiucani au decis să-l anunțe pe Veaceslav Platon în căutare, după ce acesta nu s-a prezentat la ședința care vizează rejudecarea dosarului în care este acuzat de „corupere activă” și „escrocherie”. O hotărâre în acest sens a fost luată joi, 12 august, informează TV8

De asemenea, magistrații au decis aplicarea măsurii de arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Potrivit deciziei, în momentul găsirii acesta urmează a fi escortat la penitenciarul nr. 13.

Precizăm că, la ședința din 2 august, magistrații Judecătoriei Buiucani i-au dat un termen de zece zile ca să se prezinte în fața instanței, totuși controversatul om de afaceri Veaceslav Platon așa și nu a revenit în țară. Avocatul acestuia, Alexandru Botnariuc, a declarat pentru tv8.md că clientul său a decis să nu se prezinte în fața magistraților din motive personale, fără a oferi alte detalii.

Controversatul om de afaceri a părăsit Republica Moldova în data de 18 iulie. Potrivit avocatului său, Ion Crețu, el s-ar fi aflat o vreme la Praga, însă zilele trecute, un grup de moldoveni l-au filmat plimbându-se pe străzile unui cartier de lux din Capitala Marii Britanii.

Într-o postare pe Facebook, Platon a scris că vrea să rezolve problemele diasporei de acolo și că ă s-a întâlnit deja cu câțiva moldoveni care muncesc în Londra.

Acum un an, Veaceslav Platon a fost eliberat din detenție, după ce a petrecut patru ani în Penitenciarul numărul 13. Platon a fost condamnat definitiv de Curtea Supremă de Justiție, la 18 ani de închisoare pentru frauda bancară, iar pedeapsa primită pentru escrocherie și corupere a fost cumulată, în total fiindu-i stabilită o pedeapsă de 25 de ani de pușcărie. El a fost adus în țară, în 2016, cu o cursă charter, fiind încătușat la Kiev. Cursa a costat peste 63 de miii de lei, conform Inspectoratului General al Poliției.

Citește și: Deputații PAS refuză să discute Codul Funciar care interzice vânzarea pământurilor către străini

Total
0
Shares
 
Total
0
Share