Au loc percheziții în această dimineață la sediul PSD Arad, la locuințele a trei parlamentari din județ, dar și la sediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara. Procurorii DNA fac 15 descinderi într-un dosar de luare și dare de mită, dar și trafic de influență, anunță Digi24.ro
Deputatul Florin Tripa a fost adus la audieri cu mascații, la DNA Timișoara. El a fost însoțit și de avocatul său.
„Habar nu am de ce m-au chemat. Mi-au venit la șase dimineața, acasă. Eram în drum spre aeroport. Am înțeles că și ceva percheziții la sediul PSD Arad. Au venit la 6 dimineața, mi-au speriat copilul. Au spart ușa… (Reporter: Au spart ușa?) Nu, la figurat. M-am prezentat aici. Declarăm ce e de declarat și vorbim după”, a declarat Florin Tripa, potrivit pressalert.ro.
Ancheta a început în urmă cu aproape un an, de la informații despre șpăgile care s-ar da la cântarul de la vama Nădlac 2, punct obligatoriu de oprire pentru toate TIR-urile care ies din țară. Potrivit sursei citate, acestea ar fi fost între 5 și 100 de euro, pentru ca funcționarii să închidă ochii la greutatea prea mare a unor TIR-uri.
Vizat în dosar este și Cristian Ilie Ispravnic, șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, dar și consilier judeţean social-democrat în Arad.
Potrivit anchetatorilor, o parte din șpagă ar fi ajuns la câțiva dintre șefii DRDP Timișoara, instituție condusă de Ispravnic. El a fost susținut să ocupe această funcție de liderul PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, mai arată sursa citată.
Unul dintre suspecții DNA, audiat și de DIICOT în dosarul permiselor de port-armă de la Caraș-Severin
Pressalert.ro mai scrie că șeful DRDP Timișoara l-a promovat în luna august pe Mircea Andrei Lucaciu în funcţia de şef al Departamentului de Venituri, având rolul de coordonator al activităţii de cântărire şi verificare a autocamioanelor la punctele de trecere a frontierei din Arad, Timiş și Caraş-Severin.
În 2013, Lucaciu a fost condamnat la zece luni de închisoare pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic cu migranți când lucra în vama Nădlac 2.
De asemenea, a mai fost angajat și Vasile Alin Băeţan, condamnat și el la trei ani de închisoare cu suspendare după ce în 2006 a cerut șpagă 1.500 lei de la un camionagiu.
În plus, Mirel Pașcu, fostul primar PSD din Bocșa, a fost angajat șeful departamentului juridic al DRDP Timișoara. Sursa citată amintește că Pașcu a fost percheziționat și audiat ca suspect de DIICOT în dosarul de la Caraș-Severin legat de gruparea de la Serviciul arme, explozivi, substanțe toxice.