Nici nu a reușit să iasă bine din UE iar Marea Britanie ar putea semna un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană

acord de asociere, Brexit-ul lasă locuințele goale în Londra, marea britanie, sua geopolitica, ue, uniunea europeana, moldovenii anglia 

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat miercuri o rezoluţie care prezintă un posibil cadru de asociere pentru viitoarele relaţii dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie după Brexit, potrivit unui comunicat de presă al PE, citat de Agerpres.

Rezoluţia a fost adoptată cu 544 voturi pentru, 110 voturi contra şi 51 abţineri.

Conform documentului, viitoarea relaţie dintre UE şi Londra s-ar putea baza pe patru elemente: relaţii comerciale şi economice (FTA), securitate internă, cooperare în politica externă şi de apărare şi cooperare tematică (de exemplu în proiecte transfrontaliere de cercetare şi inovare).

Rezoluţia, elaborată de redactată de grupul de coordonare al PE pentru Brexit, salută propunerea de acord de retragere prezentată de Comisia Europeană la 28 februarie şi exprimă sprijinul pentru aranjamentele de tranziţie propuse. Textul reiterează importanţa asigurării unui tratament egal şi corect pentru cetăţenii UE care locuiesc în Marea Britanie şi pentru cei britanici care trăiesc în UE.

De asemenea, documentul salută propunerea de protocol redactată de Comisia Europeană cu privire la Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, inclusiv opţiunea subliniată de raportul comun din decembrie care oferă o soluţie concretă împotriva înăspririi condiţiilor de la graniţă şi pentru a asigura cooperare nord-sud.

Rezoluţia adoptată miercuri reprezintă contribuţia PE la Consiliul European din 22-23 martie, în cadrul căruia ar putea fi aprobate liniile directoare pentru negocierile viitoarei relaţii a Marii Britanii cu UE. Orice acord de retragere şi orice asociere viitoare sau acord internaţional cu Marea Britanie vor avea nevoie de aprobarea Parlamentului European.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share