Nicolae Botgros s-a născut pe 25 ianuarie 1953, în satul Badicu-Vechi, raionul Cahul, într-o familie de lăutari. Nicolae este fiul lăutarului Dumitru Botgros “cel straşnic”. Acesta şi-a învățat copiii că trebuie să muncească, daca vor să aibă ce mînca a doua zi. Nicolae şi cei doi fraţi au învăţat să cînte la cîte un instrument, pentru că la nevoie să poata încropi un taraf de nuntă sau orchestră pentru baluri. Repertoriul era bogat, de la “Hora în două părţi” la creații de cafe-concert şi chiar lucrări clasice, scrie Istoria.md.
La şapte ani s-a dus la Şcoala de muzică din Cahul. Împreună cu badea Vasile s-a întors în primavară acasă, căci nu ajungeau bani pentru întreținerea celor doi fraţi.
Mama lui Nicolae a visat întotdeauna ca băieții şi fetele să facă studii, vroia să-i vadă oameni mari. La şcoală, profesorii erau extrem de indulgenti cu fraţii Botgros, care veneau la lecții: luni, marți, miercuri și joi, căci sfîrșitul de săptămînă era rezervat nunţilor şi petrecerilor. Uneori, se întîmpla ca Nicolae să adoarma cu capul pe bancă după nopţile de nesomn şi oboseală.
Nicolae Botgros: “Copilaria a fost foarte grea, îşi amintește dl Botgros. Eram un copil muncit. Cînd trebuia să cîntăm la nuntă, gospodarii veneau şi ne luau cu căruţa, dar nu ne aduceau şi înapoi. Ne întorceam pe jos, pe frig şi ploaie. Totuşi, eram fericit, fiindcă te lua lumea în seamă, muzicantul era un om aparte – un fel de magician care adună în jurul său oamenii. Vroiam să scap de toba şi uite aşa am deprins singur vioara. Tata spunea tuturor că o să mă fac artist!”
Chiar dacă se cînta în familie, nici nu se punea problema de bogaţie materială. Iarna, pentru că nu ajungeau banii pentru toţi copiii, micuții purtau “valnicii” (pîslele) cu rîndul, iar cînd dădeau gerurile mari, îşi puneau în cizme și cîte un strat de paie. Mai tîrziu, cu banii de la mama (25 de ruble, primite pe ascuns), Nicolae Botgros a ajuns la Soroca, la Şcoala de iluminare culturală. Aici pentru prima dată a asistat la un concert de-al “Lăutarilor”. A rămas vrajit de orchestra şi nici nu bănuia că avea să i se dedice mai tîrziu.
Tot la Soroca s-a îndrăgostit lulea de Lidia Bejenaru, care avea să-i devină soţie. Nu vedea nimic altceva în jurul său decît ochii ei negri şi cosiţa lungă pînă-n pămînt. S-au luat devreme, aveau cîte 19 ani. La nunta lor au cîntat cei mai vestiţi lăutari ai vremii. Soarta comună, ambii venind din familii numeroase, i-a facut să împartă bucuriile şi necazul.Prima orchestră dirijata de Nicolae Botgros a fost “Ciocîrlia” de la Edineţ. În 1973 se mută la Chișinău şi este violonist în Orchestra “Mugurel” a Filarmonicii. Orchestra Naţională de muzică populară “Lăutarii” a fost fondată în anul 1970, în cadrul Filamornicii de Stat din R.S..S. Moldovenească, de binecunoscutul interpret Nicolae Sulac, dirijori fiind compozitorul şi violonistul Mircea Oţel, apoi trompetistul Gheorghe Usaci. Considerat un “magician al viorii”, maestrul Nicolae Botgros a fost numit în 1978 la conducerea Orchestrei Populare “Lăutarii”.
Un geniu al viorii, Nicolae Botgros a dus faima muzicii populare în zeci de țări europene, dar și în Statele Unite ale Americii, Australia, Noua Zeelanda, precum și în toate ţările din spațiul ex-sovietic. În 2010, formația “Lăutarii” şi-a aniversat 40 de ani de activitate artistică.
De-a lungul anilor, Nicolae Botgros a reușit să înregistreze doar 2 albume pentru sine şi aceasta pe lîngă sutele şi chiar miile de materiale muzicale înregistrate cu interpreţii de muzică populară. O valoare culturală, a dus faima orchestrei “Lăutarii” nu doar peste ţări, ci şi peste ani, fiind declarat dirijorul celei mai bune orchestre de muzică populară din întreg arealul românesc în anul 2002. Nicolae Botgros ştie a mînui bagheta de dirijor a orchestrei odată cu arcuşul viorii, demonstrînd măiestrie şi talent în tot ceea ce face.
