Camapania de recepționare a dosarelor de subvenție s-a încheiat. În acest an au fost depuse 7 357 de dosare, adică cu 26% mai mult decât anul trecut. Informația a fost publicată de ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nocolae Ciubuc.
Mai mult, statul încurajează tinerii fermieri și femeile să înfiinţeze şi să dezvolte afaceri în domeniul agroalimentar. Astfel, producătorii agricoli debutanţi vor primi în avans subvenţii de la stat, pentru a-și realiza proiectele de antreprenoriat. În anul curent, autoritățile au alocat în acest scop 45 milioane de lei.
Subvenţiile în avans sunt acordate în baza proiectelor investiţionale depuse de fermierii care desfăşoară pentru prima dată o activitate economică în sectorul agroalimentar şi nu sunt afiliaţi unui alt producător agricol.
Agricultorii începători vor putea beneficia o singură dată de acest sprijin financiar, valoarea căruia va fi de cel mult 650 mii de lei. Subvenția va fi oferită în două tranşe.