Într-un editorial pentru Ziarul Național, politologul Nicolae Negru a comentat dosarul deschis la Moscova împotriva președintelui Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc.
Ce-a fost mai întâi: dosarul de urmărire penală împotriva lui Plahotniuc, deschis de procurorii ruși sau legea împotriva propagandei (ruse), adoptată de legislatorii moldoveni? Proiectul respectiv a fost înregistrat în iunie 2017 și părea că majoritatea parlamentară uitase de el, scoțându-l din sertar și adoptându-l rapid, în două lecturi, pe 7 decembrie, exact în perioada când presa rusă a scris că cetățeanul V.G. Plahotniuc este dat în căutare de o judecătorie din Moscova.
E adevărat că ceva mai înainte, Iurie Leancă, vicepreședintele Parlamentului, anunțase, la TVR Moldova, despre adoptarea, până la finele anului, a legii privind protecția spațiului informațional și lupta cu propaganda rusă.
Reputația procurorilor ruși nu exclude faptul că ar acționa la comandă politică, ne obligă să privim cu prudență la demersul lor. Atunci când pornești împotriva cuiva un dosar de urmărire penală pentru uciderea, cu „cruzime deosebită”, a mai multor oameni, din motive „de ură politică, ideologică, religioasă, națională și rasială”, fără a prezenta un minim de detalii lămuritoare, este evident că nu mizezi pe credibilitate, ci pe „tradiția” suspiciunii care spune că „nu iese fum fără foc”. Uneori iese, când e vorba de manipulare și propagandă. Exemple câte vrei. Nu au difuzat televiziunile ruse că voluntarii ucraineni ar fi răstignit un copil de 6 ani în Slaviansk, în 2014? Așa că a-i atribui unui personaj odios niște asasinate din motive de ură politică, ideologică, religioasă sau rasială e o nimica toată pentru Kremlin. Important e să pară cât mai oribil, să-i bage în sperieți pe cât mai mulți cetățeni creduli.
Cei care se bucură și triumfă în legătură cu acțiunile procurorilor ruși împotriva lui Plahotniuc ar trebui mai întâi să-și pună și să răspundă la niște întrebări elementare: cine sunt persoanele din afara Rusiei (din Republica Moldova, probabil?) omorâte din motive politice, ideologice, religioase, naționale sau rasiale? Unde și când, în ce împrejurări au fost ucise? Până atunci, bucuria lor, dacă nu e complicitate, e prostie și lipsă de profesionism. Antipatia, ura față de Plahotniuc nu trebuie să ne împiedice să ne facem cum se cuvine meseria de jurnaliști.
Și nici prezumția nevinovăției nu a anulat-o nimeni. Chiar dacă Plahotniuc ar fi avut relații cu gruparea „Solnțevskaia”, după cum afirmă unii „plahatniucologi” din anturajul foștilor săi parteneri de afaceri, fără a prezenta vreo dovadă, mai este mult până la omoruri din motive de „ură politică, ideologică, religioasă, națională și rasială”. Prezentarea oricăror detalii este riscantă pentru procurori, căci detaliile pot fi verificate, analizate și pot scoate la iveală minciuna.
Acțiunea Moscovei pare să fie continuarea cu alte mijloace a „interviului” de la Jurnal TV cu criminalul Vitalie Proca. Dacă justiția rusă este atât de principială și echidistantă, reacționând la „dezvăluirile” lui Proca (cum consideră unii), de ce nu reacționează la declarațiile bancherului Gherman Gorbunțov, care spune că Renato Usatîi este cel care i-a dorit moartea și a comandat să fie ucis? Nu era logic să-i fi fost intentat un dosar penal și lui Usatâi?
Antiratingul lui Plahotniuc, dar și poziția sa de „coordonator executiv” al majorității parlamentare favorizează provocările, diversiunile de acest gen, care lovesc în reputația guvernării și, implicit, în cursul european al Republicii Moldova. Moscova nu poate rezista tentației de a se implica în afacerile noastre interne, sperând să dea lovitura în alegerile parlamentare din anul viitor.
Totuși, de data aceasta ea călcat peste o linie nouă, pe care nu ar fi trebuit să o calce, căci riscă să se demaște. Posibil, nu-și mai poate reprima iritarea, furia, i s-a umplut paharul răbdării, fiindcă, după un șir de acțiuni enervante, actuala guvernare a Republicii Moldova atentează la ceea ce are Rusia mai prețios, la principalul ei produs de export, la brandul propagandei ruse. Moscova a reacționat cu stăpânire de sine atunci când Chișinăul l-a umilit pe Rogozin, închizând ușa în fața lui, dar nu poate suporta să fie oprite și întoarse din drum „știrile” ei, lovind mașinal.
