Advertoriale

Ninge la OrheiLand! ȘOR le-a făcut cadou orheienilor o iarnă adevărată

Pinterest LinkedIn Tumblr

Atmosferă de poveste la Orheiland, unde a început să ningă peste Târgul de Crăciun. Pe 8 ianuarie seara, a fost pus în funcțiune singurul tun de zăpadă din Moldova, iar bucuria copiilor, ba chiar și a maturilor, a fost de nedescris.

Dornici de zăpada, care în această iarnă întârzie mult, copiii s-au distrat miercuri pe cinste după ce a fost pornit turnul și a început să ningă inclusiv peste toboganele de iarnă. De la mic la mare, vizitatorii Orheiland-ului jucat în zăpadă, iar copiii s-au tăvălit în voie peste stratul de nea care a acoperit solul. Amatorii de săniuș au simțit cu adevărat atmosfera de iarnă.
Turnul va aduce fulgi și bucurie copiilor toată luna ianuarie. El va fi pornit în funcție de timpul de afară. Datorită lui, singurul loc din Moldova unde ninge și este zăpadă este Orheiland.
Orheiland a cumpărat turnul de zăpadă iarna trecută, o premieră pentru Republica Moldova. Acesta a fost procurat pentru ca la Târgul de Crăciun să fie mereu zăpadă, amplificând astfel senzația sărbătorilor de iarnă. Tunul “ninge” pe o rază de 24 metri, inclusiv în zona toboganelor.
Reamintim, Târgul de Crăciun de la Orheiland, cel mai mare târg de sărbători din țară a fost vizitat în această iarnă deja de circa 100 de mii de oameni. Acesta oferă absolut gratuit zeci de distracții pentru copii: o diversitate bogată de tobogane de iarnă, un Roller Coaster de 350 m lungime și 10 m înălțime, spectacole ale circului italian „Bonaccinni”, un patinoar uriaș, spații amenajate pentru selfie și poze, masterclassuri etc. De asemenea, Moș Crăciun așteaptă copiii în căsuța sa, iar maturii pot vizita Târgul de suvenire și pot cumpăra vin fiert cu scorțișoară și diferite bunătăți de la tarabele deschise în cadrul Târgului de Crăciun. Toate acestea oferă o atmosferă de poveste veritabilă.

Comentați știrea

loading...

Comments are closed.