Noi învinuiri în direcția șefei ANI. De această dată de îmbogățire ilicită

Șefa Agenției Naționale de Integritate, Rodica Antoci, ar fi “ascuns” un apartament, declarând veniturile și proprietățile familiei sale, scrie timpul.md

Aceste informații au fost publicate de ziaristul Vadim Ungureanu pe canalul său de telegram.

„Incredibil, dar adevărat! Șefa Autorității Naționale de Integritate, Rodica Antoci, în 2016 și-ar fi falsificat declarația de averi și interese personale și a ascuns un apartament de peste 160 000 de lei. Să fi uitat Rodica în 2016 că mai are un apartament? Nu, nu cred! Integritate, fals în acte publice, „îmbogățire ilicită”…Ei da, de unde!”, a scris în postarea sa ziaristul Vadim Ungureanu.

Potrivit ziaristului, în declarația sa de avere din 2016, Rodica Antoci a declarat un apartament cu o suprafață de 67,3 metri pătrați, cu o valoare de 374 789 mii de lei, pe care l-ar fi primit donație.

Un an mai târziu, în declarația de avere din 2017, Rodica menționează același apartament din 2010, dar mai adaugă un alt apartament al familiei Antoci pe care îl dețin în proprietate din 2003, cu o suprafață de 32,1 metri pătrați, în valoare de 162 997 lei, dar și pe care șefa ANI nu l-a trecut în declarația de avere din 2016.

Anterior, Vadim Ungureanu, a publicat informații prin care a învinuit-o pe șefa ANI de contracte ilegale din bani publici în valoare de circa un milion de lei, inclusiv reparația capitală a mașinii personale accidentate de soțul președintei ANI, cheltuieli nejustificate la prețuri duble în procesul reparației sediului ANI, procurări de mobilă în alte scopuri decât cele prevăzute, încălcări în repartizarea controalelor și favorizarea angajaților docili.

”Nu comentăm”, a fost reacția ANI.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share