Parlamentul Republicii Moldova a adoptat un proiect de lege care modifică cadrul normativ privind piața seminceră, pentru a facilita accesul fermierilor la soiuri și hibrizi performanți și pentru a armoniza legislația cu standardele Uniunii Europene.
Proiectul, votat de 61 de deputați, prevede adaptarea Legii despre semințe la normele europene privind recunoașterea inspecțiilor și certificatelor oficiale pentru semințe.
Potrivit documentului, Republica Moldova va putea fi integrată în sistemul european de recunoaștere a inspecțiilor în câmp și a certificatelor oficiale, ceea ce va facilita comerțul cu semințe pe piețele UE și internaționale.
Una dintre principalele modificări permite comercializarea provizorie a semințelor din soiuri aflate în proces de înregistrare în Catalogul soiurilor de plante.
Astfel, fermierii vor avea acces mai rapid la material semincer diversificat pentru culturi precum cereale, plante furajere, sfeclă, cartofi, plante oleaginoase și pentru fibre, înainte de finalizarea tuturor procedurilor administrative.
Proiectul introduce și posibilitatea utilizării unor documente echivalente pentru certificarea calității și provenienței semințelor, dacă acestea sunt emise de autorități acreditate din statul exportator.
Totodată, noile reguli stabilesc cerințe clare privind etichetarea, ambalarea și testarea semințelor importate, inclusiv informații despre origine, tratamente aplicate, modificări genetice și trasabilitate.
O altă schimbare importantă este eliminarea certificatului de înregistrare pentru producerea și comercializarea semințelor. În locul acestuia va fi implementat un sistem electronic de depunere și gestionare a cererilor prin platforma MCabinet.
Proiectul a fost elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și va intra în vigoare la șase luni după publicarea în Monitorul Oficial.



