De Ziua funcționarului public, debutanții angajați la Consiliul Audiovizualului (CA) au depus Jurământul pentru a fi confirmați în funcție.
În cele 6 luni de probă, ei au reușit să obțină experiență profesională în licențiere, monitorizare a conținuturilor și a tăriei sonore, în comunicare și în secția juridică. Debutanții au participat la mai multe instruiri utile și interesante, și au avut realizări în activitate.
Vicepreședinta CA, Aneta Gonța, a felicitat debutanții și întreaga echipă și a oferit diplome noilor funcționari care au depus azi jurământul.
Întreaga echipă a CA își aduce contribuția zilnică la misiunea instituției de a fortifica și însănătoși spațiul audiovizual autohton.
O frumoasă coincidență este și faptul că tot astăzi, pe 23 iunie, Republica Moldova marchează și Ziua Suveranităţii Naționale și 33 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate.