Autoritățile norvegiene spun că ar putea fi cea mai puternică furtună din ultimele trei decenii. Se aşteaptă ca furtuna, de origine atlantică, denumită ,”Ingunn”, să afecteze centrul ţării, urmând să se deplaseze apoi spre zona de nord, scrie ProTV.ro
Totodată, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale, au fost actualizate şi emise următoarele alerte meteorologice de fenomene periculoase:
– cod portocaliu de gheaţă pe nave pentru zonele marine şi de coastă, cu acumulări rapide şi masive de gheaţă pe ambarcaţiuni, cu risc de pierdere a stabilităţii şi scufundarea bărcilor mici
– cod portocaliu și roșu de vânt; autorităţile avertizează asupra posibilelor întreruperi de durată ale alimentării cu curent electric, necesitatea pregătirii pentru situaţii de urgenţă, luarea de măsuri pentru limitarea daunelor, evitarea zonelor de coastă, evitarea călătoriilor neesenţiale, anulări ale curselor de feribot, avion sau alte mijloace de transport, închiderea podurilor, posibile daune ale locuinţelor.