Norvegia va aloca Republicii Moldova 50 de milioane de euro

Norvegia alocă Republicii Moldova 50 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut de premierul norvegian, Jonas Gahr Støre, într-un briefing comun susținut cu șefa statului Maia Sandu, scrie Radiomoldova.md

La rândul său, președinta țării a remarcat că urmează încă discuții despre modul cum vor fi folosite aceste resurse financiare.

În marja Summitului Comunității Politice care se desfășoară astăzi la Bulboaca, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a făcut declarații pentru presă împreună cu prim-ministrul norvegian, Jonas Gahr Støre. Șefa statului a accentuat că Norvegia a oferit susținere țării noastre pentru a putea face față crizei energetice, crizei refugiaților.

„Ne interesează din ce în ce mai mult să aprofundăm colaborarea noastră și să examinăm și alte posibilități de cooperare în special în sectorul energiei”, a specificat președinta.

La rândul său, premierul Norvegiei a declarat că alocă țării noastre 50 de milioane de euro.

„Mă bucur foarte mult să vin din nordul îndepărtat aici, în sud. Apreciez foarte mult că Republica Moldova a organizat această reuniune și noi suntem impresionați de ospitalitatea DVS și vă mulțumim pentru organizarea din punct de vedere tehnic. Noi știm cât de complicat este. Norvegia are angajamentul să susțină dezvoltarea democratică în această parte a lumii. Alegerea oamenilor de a merge pe calea reformelor, pe calea modernizării, pe calea europeană este un pas corect și noi susținem acest lucru din punct de vedere politic. În anul 2023 am pus la dispoziție 50 de milioane de euro pentru eforturile Republicii Moldova. Noi colaborăm cu Guvernul și instituțiile internaționale cum ar fi Banca Mondială pentru a oferi ajutorul necesar”.

Oficialul a spus că apreciază faptul că Republica Moldova a organizat această reuniune menționând că a rămas impresionat de ospitalitatea gazdelor.

Total
0
Shares
Total
0
Share