Noua conducere a ASP nu poate înlătura cozile de la Cadastru. Iată explicația oficială

Perioada de așteptare a programării la serviciile cadastrale în regim obișnuit, la centrele multifuncționale din municipiul Chișinău, durează mai bine de o lună și jumătate, potrivit unui exercițiu de programare pe pagina web a Agenției Servicii Publice. Aceasta, în timp ce serviciul propriu-zis, de înregistrare a unui bun imobil, de exemplu, se prestează în cel mult 10 zile lucrătoare, dacă nu este vorba despre o urgență, pentru care se plătește suplimentar. Într-un răspuns pentru IPN, Agenția Servicii Publice precizează că „prioritatea prestării serviciilor prin programarea prealabilă a unei vizite la centrele multifuncționale ale ASP este o măsură instituită de la începutul perioadei stării de urgență în sănătate publică pe teritoriul Republicii Moldova, în anul 2020, și urmărește scopul de fluidizare a solicitanților tuturor serviciilor, prestate de ASP, precum și serviciile cadastrale, evitând astfel aglomerarea excesivă la anumite intervale de timp”.

Potrivit ASP, concomitent cu programările, „în scopul sporirii accesibilității serviciilor publice prestate de instituție, inclusiv și cadastrale, a fost stabilită asigurarea deservirii cetățenilor conform principiului rândului viu, în limita intervalelor de timp disponibile”. La constatarea IPN că, potrivit unor observări la fața locului, o persoană nu prea are șanse să fie deservită în afara regimului de programare prealabilă, cel puțin în cazul serviciilor cadastrale, unde perioada de așteptare, în municipiul Chișinău, depășește de o lună și jumătate, ASP menționează că în cazul audienței cetățenilor din rândul ordinar se acordă prioritate solicitanţilor de servicii în regim de urgenţă. În mod continuu, rămâne în vigoare deservirea prioritară a persoanelor în etate, persoanelor cu dizabilități severe și accentuate, femeilor însărcinate și mamelor cu copii cu vârsta de până la trei ani.

Timpul de așteptare a programărilor este diferit de la localitate la alta. Dacă la Centrul Multifuncțional din strada Mihai Viteazul din capitală cea mai apropiată dată disponibilă pentru accesarea serviciilor cadastrale în regim obișnuit este 29 decembrie, la Strășeni, de exemplu, serviciul poate fi solicitat începând cu 12 noiembrie. În răspunsul său, ASP precizează că nu este o comparație relevantă, deoarece „în majoritatea CM din țară, cu excepția celor din municipiile Chișinău și Bălți, accesul solicitanților se efectuează în mare parte din rând viu”.

Rata medie de prezență a solicitanților care și-au făcut programarea pentru vizita la centru multifunctional reprezintă 62%, pentru municipiul Chișinău, și circa 67%, pentru toate centrele multifuncționale din țară.

„În vederea micșorării perioadei de așteptare a programării disponibile la serviciile cadastrale din municipiul Chișinău, ASP oferă următoarele oportunități: având imobilul în raza municipiului Chișinău, solicitanții pot efectua înregistrările cadastrale la orice Centru multifuncțional din municipiu (CM nr.1, 2, 3, 4). Vizita poate fi programată în prealabil sau solicitanții sunt deserviți conform principiului rândului ordinar (rând viu), în intervalul orelor 7.30 – 15.30 ”, precizează Agenția Servicii Publice.

În incinta Centrului multifuncțional Chișinău nr. 4 sunt deserviți, în mod prioritar, conform rândului ordinar, solicitanții serviciilor de înregistrare a contractelor de ipotecă (persoane fizice și juridice), inclusiv a contractelor de vânzare-cumpărare, cu instituirea concomitentă a ipotecii și acordurilor adiționale. Audiența persoanelor juridice care solicită înregistrarea unui număr mai mare de cinci cereri se efectuează la Centrul multifuncțional Chișinău nr. 5, se mai spune în răspunsul ASP pentru IPN.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share