Noua funcție a lui Mihail Saakașvili creează scandal diplomatic între Georgia şi Ucraina

Georgia şi-a rechemat vineri pentru consultări ambasadorul din Ucraina după ce fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a fost numit şeful Comitetului executiv ucrainean de reformă, a declarat ministrul de Externe de la Tbilisi, David Zalkaliani, transmite Reuters, potrivit agerpres.

‘Decizia partenerului strategic Ucraina de a numi o persoană care este condamnată de tribunalele georgiene ridică întrebări’, le-a declarat ministrul reporterilor.

El a afirmat că măsura rechemării ambasadorului nu înseamnă ruperea relaţiilor diplomatice între cele două state.

Mihail Saakaşvili a fost numit joi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, prin decret, la conducerea comitetului executiv al Consiliului Naţional de Reformă, prezidat chiar de şeful statului.

Decizia marchează o nouă revenire a unuia din politicienii cu cea mai mare notorietate din epoca post-sovietică, deşi nu este clar deocamdată câtă influenţă va avea Saakaşvili în administraţia Zelenski.

Numirea sa intervine într-un moment în care Ucraina se confruntă cu o recesiune în urma restricţiilor impuse de epidemie, iar guvernul încearcă să-şi asigure un ajutor de la Fondul Monetar Internaţional, condiţionat de performanţa economică a Kievului.

‘Câteva sticle de vin georgian excelent din satul meu au reuşit să treacă prin carantină şi au ajuns la mine astăzi. În principiu, astăzi e ceva de sărbătorit’, a scris Saakaşvili pe pagina sa de Facebook.

Numele său fusese vehiculat în aprilie pentru postul de vicepremier, dar perspectiva a provocat reacţia nervoasă a guvernului de la Tbilisi, care a ameninţat că îşi va retrage ambasadorul dacă intenţia se va materializa.

Saakaşvili a mai deţinut o funcţie publică în Ucraina, pentru o perioadă scurtă şi turbulentă, sub predecesorul lui Zelenski, Petro Poroşenko, care l-a numit guvernator al regiunii Odessa în 2015. Georgianul a demisionat însă un an mai târziu, acuzându-l pe Poroşenko de corupţie.

Comitetul a fost înfiinţat de Poroşenko în 2014 pentru a impulsiona reformele, dar s-a întrunit o singură dată după alegerea lui Zelenski anul trecut.

Autorităţile ucrainene i-au revocat lui Saakaşvili cetăţenia pe când se afla în afara ţării. El a reuşit să intre în Ucraina prin Polonia în septembrie 2017 şi a fost deportat cinci luni mai târziu.

Saakaşvili a revenit în Ucraina anul trecut, după ce Zelenski i-a restabilit cetăţenia, într-unul din primele acte oficiale ca preşedinte.

Un tribunal georgian l-a condamnat pe Saakaşvili în contumacie la şase ani de închisoare în iunie 2018, pentru abuz de putere şi tentativă de a ascunde dovezi despre lovirea unui parlamentar de opoziţie în 2015 pe când era preşedinte.

Saakaşvili, care respinge toate acuzaţiile ce i se aduc, a mai fost condamnat la 3 ani de detenţie în ianuarie 2018, fiind găsit vinovat că a încercat să ascundă dovezi legate de asasinarea unui bancher georgian. Susţinătorii săi spun că verdictul a fost motivat politic.

Citește și: STUDIU // Cercetătorii japonezi confirmă succesul unui anticorp împotriva COVID-19

Total
0
Shares
 
Total
0
Share