Noua lege privind subvențiile în agricultură a fost publicată în Monitorul Oficial

Legea privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova pe 29 mai 2025, va fi publicată în Monitorul Oficial în 7 iulie.

Documentul, elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, urmărește creșterea competitivității sectorului agricol și facilitarea accesului fermierilor la tehnologii moderne, piețe noi și practici durabile.

Legea reglementează modul de acordare a subvențiilor din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, în valoare de 1,9 miliarde de lei în 2025, stabilind criterii obiective și transparente pentru accesarea fondurilor.

Beneficiarii vor depune cererile în termen de 30–90 de zile, respectând standarde de mediu, sănătate publică și bunăstare animală, pentru a primi plăți directe sau anuale.

Totodată, legea introduce Programul Strategic al Politicii Agricole, care va fi aprobat de Guvern pentru o perioadă de cinci ani, aliniind intervențiile agricole cu standardele Uniunii Europene.

Total
0
Shares
Total
0
Share