Nouă primării din raionul Rezina ar urma să se amalgameze. Vor primi stimulente în valoare de 85 milioane de lei

Nouă primării din raionul Rezina ar urma să se amalgameze. Vor primi stimulente în valoare de 85 milioane de lei
EnglishFrançaisРусский

Nouă primării din raionul Rezina, care au aprobat deciziile de inițiere a procesului de amalgamare voluntară, au discutat, astăzi, pașii următori pentru constituirea unei administrații locale mai puternice, capabile să atragă investiții și să ofere servicii publice mai bune cetățenilor. La discuții au participat aleșii locali și reprezentanți ai administrațiilor publice locale din orașul Rezina și localitățile Lipceni, Horodiște, Păpăuți, Saharna Nouă, Sîrcova, Solonceni, Țareuca și Lalova.

Prezent la eveniment, Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a subliniat că stimulentele oferite celor nouă primării ajung la 85 milioane de lei: „Dacă în 2026 bugetul orașului Rezina este de aproximativ 90 de milioane de lei, stimulentul de dezvoltare de care urmează să beneficieze noua primărie este de peste 85 de milioane de lei. Practic, un buget comparabil cu cel al orașului Rezina va fi oferit de Guvern cetățenilor pentru dezvoltare. În perioada următoare, vom discuta cu oamenii pentru a identifica prioritățile lor de dezvoltare și modul în care vom lucra împreună pentru servicii mai bune și localități dezvoltate”.

La sfârșitul lunii ianuarie, Guvernul a anunțat lansarea procesului de pregătire a reformei administrației publice locale, ca parte a eforturilor de modernizare a administrației și de sporire a calității serviciilor publice oferite populației. Ulterior, au urmat consultări largi cu circa 4500 de aleși locali și cetățeni, la finalul cărora a fost prezentat conceptul reformei.

Guvernul a simplificat procesul de amalgamare voluntară, ca parte esențială a reformei administrației publice locale. Localitățile care aleg să-și unească administrațiile pot beneficia de stimulente financiare de 3 000 de lei pentru fiecare locuitor, calculate în funcție de numărul populației din satele participante la amalgamare. Un alt beneficiu al amalgamării este apropierea serviciilor publice de cetățeni. Peste 600 de servicii vor putea fi accesate prin intermediul Centrelor Unificate de Prestări Servicii și al Ghișeului unic. De asemenea, în fiecare localitate va activa un reprezentant al primarului, astfel încât legătura dintre administrația locală și comunitate să fie menținută.

Pentru informarea cetățenilor și a autorităților locale, a fost lansată și platforma primariiputernice.gov.md, care reunește informații utile despre reforma administrației publice locale și instrumente practice pentru comunități. De asemenea, aici pot fi accesate 2 instrumente interactive – amalgamatorul și bugetul primăriilor.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share