Întreprinderea ”Calea Ferată din Moldova” va afla noul director în 3 septembrie, când este programată proba interviului cu doi candidați rămași în finala concursului.
În competiție au ajuns actualul director interimar, Sergiu Cotelnic, și Emil Fiodorov, șef de secție în cadrul CFM.
Inițial, patru persoane și-au depus dosarele, însă doi candidați au fost eliminați în prima etapă, după ce nu au acumulat punctajul minim prevăzut de regulament. Interviul final va avea loc la ora 14:00, la sediul Agenției Proprietății Publice.
În prezent, CFM este condusă de Sergiu Cotelnic, numit interimar în martie, după demisia lui Serghei Tomșa. Cotelnic a activat anterior ca șef al depourilor de vagoane și locomotive din Chișinău.
Întreprinderea nu are un director titular din ianuarie 2024, când fostul administrator, Oleg Tofilat, și-a încheiat mandatul de aproape trei ani și a demisionat.