Politic

Noul pachet anticriză, anunțat de Igor Dodon, va motiva angajatorii să nu renunțe la afaceri și să continue să-și plătească muncitorii

Pinterest LinkedIn Tumblr

Acoperirea dobânzilor pentru creditele accesate le-ar permite întreprinderilor să aibă resurse financiare destule în buget pentru a-și onora la timp responsabilitățile față de angajați, dar și față de stat.

Este același lucru ca și cum antreprenorii ar lua credite cu dobânda zero, a declarat expertul economic Roman Chirca pentru postul de televiziune „Primul în Moldova”.

„Este o posibilitate de a se asigura cu lichidități. Chiar și unele proiecte investiționale pot fi acoperite parțial din această sumă. Asta ar însemna posibilitatea de a avea acces la fonduri mai mari pe perioada de criză pentru a suplini lichiditățile curente ale întreprinderii.”, spune economistul.

Chirca susține că astfel, statul oferă sprijin nu doar agenților economici, ci și sectorului de finanțare. „Nu doar companiile sunt susținute. Se susțin un lanț întreg de relații financiar-creditare din economie care pot porni anumite ieșiri din criză și chiar relansarea mai multor întreprinderi din sectorul antreprenorial.”, explică expertul.

Iar jurnalistul economic Oleg Cosîh este de părerea că și prelungirea perioadei de acoperire a dobânzilor este o soluție în plus de impulsionare a economiei.

„Cred că nimănui nu-i place să ia credite, dar atunci când antreprenorul nu are alte soluții este o metodă de a scoate întreprinderea din criză. În acest caz, autoritățile depun tot efortul pentru a susține agenții economici. Și țara traversează acum o perioadă destul de grea, înțelegem bine că bani mulți în buget nu sunt. Dar ei întreprind acțiuni bine gândite. Acoperă dobânda pentru șase fonduri de salarizare și cu prelungire perioadei în care statul va achita dobânzile, adică până la sfârșitul anului 2021.”, a declarat Cosîh pentru „Primul în Moldova”.

Analiștii susțin că datorită acestor măsuri și antreprenorii vor fi motivați să nu renunțe la afaceri și să continue să-și plătească angajații.

Precizăm că luni, 25 mai, președintele țării, Igor Dodon, a anunțat despre lansarea unui nou pachet de măsuri pentru susținerea mediului de afaceri din țară. O primă măsură se referă la extinderea termenului de reeșalonare a creditelor luate de agenții economici până la sfârșitul anului. În prezent, acest termen este de până la 1 iunie 2020.

Citește și: Relaţiile moldo-române, discutate la şedinţa Consiliului Coaliţiei de guvernare, anunță PDM

loading...

Comments are closed.