Nu au probe? Maia Sandu și Litvinenco au refuzat să denunțe oficial pretinsa intimidare și filare a judecătorilor Curții Constituționale

Maia Sandu și Sergiu Litvinenco au refuzat invitația Procuraturii de a depune un denunț în susținerea postărilor pe care le-au făcut pe o rețea de socializare în care semnalau pretinsa intimidare și filare a judecătorilor Curții Constituționale, anunță Procuratura Generală.

Acum două zile, Procuratura Generală a luat act de respectivele postări, iar pentru a clarifica situația, i-a îndemnat să depună un denunț, pentru a da procurorilor posibilitate să inițieze un proces penal, așa cum prevede legea.

Cei doi politicieni au refuzat însă să dea curs invitației, motivând că nu au încredere în organele de drept și că nu pot divulga sursa de informații, deși, în alte situații, depun activ denunțuri la Procuratură.

Așa precum am informat deja, Procuratura nu a inițiat vreun proces penal, nu a autorizat și nu a intervenit către judecătorul de instrucție pentru a fi autorizate, conform competenței, careva masuri speciale de investigații în privința judecătorilor Curții Constituționale. Din informațiile prezentate de MAI, SIS si CNA, nici aceste structuri nu au realizat astfel de măsuri.

Acuzațiile sterile, lansate de dragul PR-ului politic, dar care determină instalarea confuziei în societate și neîncredere în instituțiile statului, le calificăm ca fiind iresponsabile și contraproductive, făcând parte dintr-o serie de tentative de a atrage Procuratura în soluționarea unor conflicte de ordin politic.

Atragem atenția asupra necesității asumării responsabilității pentru veridicitatea informațiilor diseminate, precum și procedurilor prevăzute de legislație cu privire la modul de sesizare a organelor de drept despre săvârșirea infracțiunilor, prezentare a probelor și verificare a lor.

În alte circumstanțe, acest gen de declarații vor fi calificate ca fiind politice și vor fi lăsate fără examinare.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share