Problema câinilor fără stăpân continuă să creeze dificultăți majore în municipiul Cahul, punând în pericol siguranța cetățenilor. Potrivit datelor furnizate de IMSP Cahul, de la începutul anului 2025 au fost raportate deja 20 de cazuri de mușcături, dintre care 5 victime sunt copii, 11 sunt persoane adulte, iar 4 sunt persoane în vârstă. Situația rămâne gravă, în condițiile în care, în anii trecuți, au fost înregistrate 122 de cazuri în 2024 și 87 în 2023.
Jurnalista comunitară Ruslana Cozma, din cadrul A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară (CRDC), a abordat în repetate rânduri acest subiect, semnalând riscurile pentru categoriile vulnerabile și nevoia stringentă de măsuri sustenabile. Ea a menționat și contribuția centrului „ScoobyDoo” din Cahul în eforturile de sterilizare și promovare a adopției, dar și lipsa unei legislații ferme care să combată abandonul animalelor.
Ca răspuns la această problemă, A.O. CRDC a lansat o campanie de sensibilizare prin care îndeamnă locuitorii orașului să contribuie la soluționarea crizei câinilor vagabonzi. Organizația solicită direcționarea a 2% din impozitul pe venit (Cod fiscal: 1019620011478), fondurile fiind destinate contractării serviciilor veterinare specializate, în special pentru sterilizarea câinilor fără stăpân.
„Este esențial să înțelegem că această problemă nu poate fi rezolvată fără implicarea noastră colectivă. Prin solidaritate și acțiuni concrete, putem construi un oraș mai sigur și mai prietenos pentru toți”, se arată în apelul lansat de CRDC.
Autoritățile locale au încurajat implicarea societății civile, iar această inițiativă reprezintă un pas important în gestionarea unei situații care, fără intervenție, ar putea escalada.
CRDC reamintește cetățenilor că doar prin colaborare și responsabilitate socială poate fi redus numărul incidentelor provocate de câinii fără stăpân.