Numărul trecerilor ilegale ale frontierelor UE în primul trimestru, în scădere faţă de anul trecut

Numărul trecerilor ilegale ale frontierelor Uniunii Europene a scăzut cu 7% în primele trei luni ale acestui an comparativ cu perioada similară din 2020, în principal din cauza unui declin masiv al numărului celor care utilizează ruta Mediteranei Orientale, a anunţat luni Agenţia europeană pentru paza frontierelor şi a coastelor (Frontex), relatează dpa.

Astfel, conform unor date preliminare, în primul trimestru din 2021 au fost consemnate aproximativ 24.000 de treceri ilegale a graniţelor Uniunii.

Numărul trecerilor ilegale prin utilizarea rutei Mediteranei Orientale s-a redus cu peste 70% comparativ cu primul trimestru al anului trecut, ajungând la puţin peste 3.300. O scădere s-a înregistrat şi în Mediterana Occidentală, cu 12%, în primele trei luni din 2021 faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut.

Numărul migranţilor care încearcă să intre ilegal în UE folosind ruta Balcanilor Occidentali a rămas relativ constant, 6.000, în primul trimestru faţă de perioada similară a anului trecut.

Totuşi, numărul trecerilor detectate s-a dublat pe ruta Mediteranei Centrale (aproape 8.500 în primul trimestru din 2021) şi în insulele spaniole Canare (3.300 în primele trei luni ale acestui an).

Sursa: Agerpres

Total
0
Shares
Total
0
Share