O biserică din Rusia, care datora unei companii peste 500 de mii de ruble, a încheiat cu aceasta o tranzacție de împăcare prin care s-a angajat să restituie o parte din datorie ”în rugăciuni”. Acordul de împăcare a fost confirmat de către o instanță de arbitraj, relatează Bizlaw.md.
Biserica contractase compania pentru realizarea documentației de proiect pentru un sistem de încălzire. Costul total al serviciilor a fost stabilit în mărime de 916 mii de ruble, iar prin contract reprezentanții bisericii s-au angajat să-l achite integral.
Pentru că instituția religioasă nu și-a respecatt obligațiile, compania s-a adresat în instanță, dar pe parcursul examinări cauzei părțile au ajuns la o înțelegere și au încheiat o tranzacție de împăcare.
În baza tranzacției, biserica s-a obligat să achite reclamantei o parte din datorie – 200.000 de ruble. Totodată, în textul acesteia a fost menționat că ”Pârâtul promite, de asemenea, să citească rugăciuni pentru sănătatea slujitorului lui Dumnezeu *** și slujitorului lui Dumnezeu ***, pentru familiile lor și pentru bunăstarea în toate acțiunile lor”.
La rândul său, compania s-a obligat în baza tranzacției de împăcare să renunțe la pretențiile sale inițiale.